Cabana Berg din Păltinei (Someșul Rece), Cluj mă duce cu gândul la Ulysse, eroul grec care s-a chinuit 10 ani să ajungă acasă. Mă duce cu gândul și la dificultatea alegerii, momentul acela în care stai în fața a două (sau chiar mai multe) drumuri și te întrebi pe care să îl urmezi, ce vei pierde din cărările pe care nu le vei urma. Și, în primul rând, mă duce cu gândul la decizie, la cum ne alegem drumul.

Drumurile care ne marchează cred că sunt cele în care te întorci acasă dintr-o pribegie lungă. Cei care munciți sau studiați în străinătate, contraziceți-mă! Spuneți că nu este adevărat că înflorești atunci când în Ungaria sau Serbia începi să vezi indicatorul de România după 6 sau 12 luni departe de casă. Sau că momentul în care treci de vamă, oriunde ar fi ea, și intri în țară, nu este momentul pe care vi-l amintiți și cu care trăiți luni întregi așteptând următoarea călătorie acasă. Mulți suntem ca Ulysse, viața ne aruncă pe o insulă și apoi ne căutam ani de zile drumul și momentul spre acasă. Cu această ocazie unii dintre noi realizăm și ce este patriotismul, o formă pură și înțeleaptă de iubire, aceea în care iubești ceva și atât, indiferent de cât de perfect sau imperfect este obiectul dorințelor tale, țara ta sau societatea.

I-am întrebat pe Bogdan și Dana de ce au construit în satul acela și de ce au ales să se întoarcă acasă, după mai bine de 10 ani petrecuți în străinătate. Răspunsul, scurt, a fost: am fost în Apuseni și ne-a izbit liniștea. Nu liniștea ca și lipsa de zgomot ci liniștea ca și sentiment. Și nu mi-au spus dar am tras concluzia că lucrurile au devenit atunci simple și este un exemplu de cum luăm sau cum ar trebui să luăm deciziile. Cu inima. S-au asociat cu o prietenă, Cosmina, care avea un teren în acest sat, au agreat cu arhitectul Silviu Gal casa de vis, și-a făcut bagajele și s-au întors acasă. Și din martie 2020 s-au ocupat îndeaproape de casă, au ajutat-o să se ridice spre munții din jur și au rămas și vor rămâne acasă. Iar acum Cabana Berg este o referință de simplitate și genul acela de lux care te înconjoară dar nu te copleșește pentru că tot ce au dorit proprietarii și arhitectul a fost să transpună sentimentul de liniște într-o casă. O casă cu geamuri mari pentru a lăsa cât mai mult din preaplinul sentimentului de acasă să intre în casă.

Îmi este drag de Cabana Berg nu datorită diferitelor descrieri de cea mai, în orice formă acest cea mai se transpune. Este foarte frumoasă dar dincolo de frumusețea ei îmi este dragă pentru că este un exemplu vizibil și închiriabil că se poate. Dacă simți că ai lăsat rădăcinile undeva (cu tot ce presupune asta, o lipsă de identitate, conștientizarea faptului că acasă este acolo unde îți sunt părinții sau amintirea lor) și pari purtat de vânt prin lume, poți să te întorci și poți să îți transpui un vis sau un sentiment în ceva care te ajută să îți faci un rost și aici. Și nu îmi plac citatele dar acesta merită tocmai pentru că ne poate ajuta să luam o decizie atunci când ne întrebăm ce drum să alegem: „Un drum e doar un drum și nu este un afront adus propriei persoane sau altora dacă îl părăsim pentru că așa ne spune inima. Priviți fiecare drum îndeaproape și atent. Încercați-l de câte ori considerați că e nevoie. Apoi puneți-vă o singură întrebare. Acest drum are o inimă? Dacă are, atunci drumul este bun: dacă nu, nu ne este folositor în niciun fel.” (Carlos Castaneda).

Mai multe poze și detalii despre casă găsiți accesând linkul de mai jos. Tot aici închiriați liniștea ca și sentiment a acestui loc. Dar trebuie să o faceți cu mult timp în avans pentru că orice drum construit cu suflet aduce călători.